|
Scoala Altfel - Un pas catre o generatie altfel!
”Școala altfel” oferă posibilitatea elevilor de a participa la activități pliate direct pe nevoile și interesele lor, la activități non-formale. Programul educațional extracurricular se va desfășura în săptămâna 2 – 6 aprilie a acestui an.
Dreptul de a alege Partener al Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Consiliul Național al Elevilor se implică activ în inițierea și organizarea activităților ce urmează să se desfășoare la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar și nu numai. Un rol important le revine Consiliilor Județene ale Elevilor care comunică în permanență cu Inspectoratele Școlare Județene, dar mai ales Consiliilor Școlare ale Elevilor, ale căror reprezenanți vor participa până la data de 24 februarie la ședințele consiliilor de administrație din fiecare unitate de învățământ. Elevilor nu le revine doar dreptul de a alege acțiunile la care doresc să participe, ci și cel de a propune sau organiza ei însiși activități care să le ofere posibilitatea de a-și dezvolta noi abilități prin stabilirea de noi conexiuni între teorie și practică, posibilitatea de a redescoperi valori și atitudini prin joc, experimentare și reflecție. ”Școala altfel" reprezintă oportunitatea reinventării partenerilor implicați în actul educațional, momentul în care toți factorii decidenți iau contact: elevi, profesori și părinți stimulând astfel creșterea participării la actul decizional și inițierea de activități care să dezvolte competențe cheie, necesare, prin intermediul educației non-formale, căreia școala îi poate fi gazdă și cadru de manifestre. Preogram prezent in fiecare unitate de invatamant La începutul lunii martie, programul pentru săptămâna ”Școala altfel” va fi adus la cunoștință tuturor elevilor din fiecare unitate de învățământ în parte, aceștia putând să opteze fiecare pentru acțiunile dorite, etapa imediat următoare fiind organizarea activităților care cuprind diverse categorii: cinematecă, traininguri, concursuri de talente, competiții sportive, dezbateri, acțiuni de cetățenie participativă, acțiuni ecologice, umanitare, voluntariat. Elevii susțin această inițiativă a Ministerului. Președintele Consiliului Național al Elevilor, Andrei Petre, declară: ”Școala și studiul trebuie să aibă prioritate în fața altor tentații specifice vârstei! Este, însă, momentul în care putem să desfășurăm activități pe placul nostru în cadrul școlii. Este timpul în care putem acționa, interacționa, ne putem implica și putem multiplica inițiativele noastre în dezvoltarea vieții comunității școlare. Acest element va face din școală o plăcere și nu o obligație. Învățarea cunoaște mai multe forme, educația non-formală fiind una din componentele ce nu trebuie neglijate.” Taguri: scoala, altfel, drept, alege, partener, activitati, actiuni, posibilitate, dezvolte, program, prezent, unitate, Sursa: Maria Oprescu Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail. Stiri asemanatoare: • Suita Ospitalitatii soseste-n gara la linia Timisoara – Sibiu • Primaria Sibiu premiata pentru merite deosebite in dezvoltarea locala • Cod galben de ploi in judetul Sibiu • Carabulea cere intreruperea pedepsei: 4.000 de angajati sunt ingrijorati ca-si pierd locul de munca • La AJOFM Sibiu s-a schimbat conducerea. Dana Radu este noul director Comentarii
Nu exista nici un comentariu la aceasta stire !
Adauga un comentariu
|
Listeaza afacerea ta in directorul de afaceri