Stiri

Home • Stiri

Fonduri nerambursabile pentru restaurante

2010-06-11 22:11:29
33 vizite - 0 comentarii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va acorda, începând cu 1 iulie 2010, fonduri nerambursabile pentru construirea, modernizarea şi dotarea unor categorii de restaurante care să funcţioneze doar în cadrul structurilor de primire turistice finanţate prin proiecte aferente Măsurii 313 „Încurajarea activităţilor turistice” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Până la data de 7 iunie, investiţiile pentru anumite restaurante făceau parte din aria de finanţare a Măsurii 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi”.

Se elimină codul 5610

Această modificare nu afectează proiectele depuse în sesiunile anterioare pentru Măsurile 312 şi 313, existente în sistem la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 138, respectiv, luni, 7 iunie 2010 şi a fost realizată pentru a putea efectua o evaluare obiectivă a acestor investiţii menţionate şi încadrate la Măsura 312.  Astfel, se elimină codul 5610 – Restaurante din Clasificarea activităţilor din economia naţională (CAEN), din Anexa nr. 1 – „Lista codurilor CAEN aferente activităţilor care sunt eligibile la finanţare în cadrul Măsurii 312” şi se introduce în Anexa nr. 2 „Lista codurilor CAEN aferente activităţilor care sunt eligibile la finanţare în cadrul Măsurii 313”. Aşadar, în „Lista codurilor CAEN aferente activităţilor care sunt eligibile la finanţare în cadrul Măsurii 313”, Secţiunea I – „Hoteluri şi restaurante”, se introduce o nouă diviziune, Diviziunea 56 – „Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie”.

Finanţare nerambursabilă pentru restaurantele specializate

Restaurantele eligibile (pentru care se va putea obţine finanţare nerambursabilă) în cadrul Măsurii 313 vor fi numai cele specializate (de tip familial / pensiune), cele cu specific (cramă, cu specific local), grădinile de vară, clasificate conform Ordinului 1296/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea structurilor de primire turistice cu modificările şi completările ulterioare. Această reglementare se aplică începând cu data de 7 iunie 2010, data intrării în vigoare a Ordinului nr. 138 pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 1 la Schema de ajutor de minimis „Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural” aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 567/2008.

Autor:    MariaOprescu

Sursa:  

 

                 

Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail.

Adresa de e-mail:


Stiri asemanatoare:

Comentarii
 
Nu exista nici un comentariu la aceasta stire !
 
Adauga un comentariu

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Va rugam folositi un limbaj decent !

Cod de securitate:

imagine de securitate


propune o stire

propune un comunicat de presa

afiseaza stirile de pe sibiu.net pe site-ul tau

Cautare stiri
Arhiva stiri
Newsletter stiri

Adresa de e-mail:

Firme din Sibiu
Cauta in

Afaceri si economie

Asigurari
Audit
Banci

Arta si cultura

Artisti
Biblioteci
Galerii de arta

Calculatoare si internet

Dezvoltare Software
Internet Cafe
Magazine online

Casa si Gradina

Amenajari gradini
Centrale termice
Climatizare si ventilatie

Constructii si amenajari

Amenajari si finisaje
Constructii case la rosu
Drumuri si poduri

Educatie si invatamant

Crese
Cursuri de initiere si perfectionare
Gradinite de stat

Toate Categoriile   |   Listeaza afacerea ta in directorul de afaceri