|
Încurajarea activităţilor turistice Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) urmează să contracteze 143 de proiecte selectate pentru finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în cadrul Măsurii 313 - „Încurajarea activităţilor turistice”. Aceste proiecte au fost depuse în sesiunea desfăşurată între 17 noiembrie – 17 decembrie 2009. Fondurile europene nerambursabile care vor fi acordate proiectelor selectate sunt de peste 108,11 milioane lei. Construirea structurilor de cazare Pentru Măsura 313 au fost depuse, în sesiunea din perioada noiembrie - decembrie, 209 proiecte conforme, cu o valoare publică totală de 149,39 milioane de lei. Suma alocată pentru finanţarea acestor proiecte a fost de aproape 360 milioane de lei. Cele mai multe proiecte selectate spre aprobare (104) au fost pentru construirea sau modernizarea structurilor de cazare. Valoarea publică totală a acestor proiecte depuse depăşeşte 78,53 de milioane de lei. Totodată, pentru investiţiile în infrastructura turistică locală (centre de informare, marcaje turistice, etc), au fost depuse 31 de proiecte cu o valoare publică totală de 23,27 de milioane de lei. Baze de agrement Finanţarea nerambursabilă, care va fi acordată solicitanţilor, va ajuta la realizarea unor activităţi diversificate pentru dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale. Astfel, o investiţie populară printre solicitanţii de finanţare este cea legată de construirea sau modernizarea pensiunilor turistice, însă au fost aprobate şi proiecte care privesc înfiinţarea de complexe de bungalow-uri, investiţii în activităţi recreaţionale sau pentru baze recreative de agrement. Finanţarea nerambursabilă în cadrul acestei Măsuri de investiţii poate reprezenta până la 70% din valoarea totală eligibilă a investiţiei, dar nu va depăşi 200.000 de euro. 860 mii lei pentru construirea unei pensiuni Cea mai mare valoare nerambursabilă, a unui proiect selectat spre a fi contractat, este de peste 860 mii lei şi se referă la construirea unei pensiuni şi promovarea valorilor turistice în zona de implementare a proiectului, iar cea mai mică este de aproximativ 250 de mii de lei şi vizează amenajarea unei gospodării agroturistice. Beneficiarii selectaţi pentru finanţare vor fi notificaţi, prin poştă sau fax, în vederea semnării contractului la sediile Centrelor Regionale de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit unde este amplasată investiţia. Din 2008 şi până în prezent, pentru Măsura 313 au fost depuse 811 cereri de finanţare conforme, din care APDRP a contractat 421 de proiecte cu valoare nerambursabilă de 75,82 milioane de euro. La aceste contracte se vor adăuga şi cele 143 de proiecte selectate recent. Taguri: incurajare, activitati, turism, dezvoltare, fonduri, APDRP, masura 133, amenajare, constructie, gospodarii, agroturistice, cabane, Sursa: Sibiu.net Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail. Stiri asemanatoare: • Seminar despre executare silita • Olipmiada Nationala a Studentilor Economisti • Restituirile de TVA aferente lunii aprilie • Restituirea diferentei de taxa auto • 180 de gradinite vor fi construite in mediul rural si urban Comentarii
Nu exista nici un comentariu la aceasta stire !
Adauga un comentariu
|
Listeaza afacerea ta in directorul de afaceri