|
Pensionarii nu acceptă scăderea pensiilor Prefectul Constantin Trihenea a primit astăzi, 12 mai, două delegaţii ale pensionarilor sibieni. Prima delegaţie a fost din partea Uniunii Pensionarilor, iar a doua, din partea Asociaţiei Forumul Solidarităţii Sociale a Pensionarilor. Cele două delegaţii au prezentat solicitările lor, în contextul anunţatelor reduceri de pensii, după acordul pe care Guvernul României l-a semnat cu Fondul Monetar Internaţional.
Protest neautorizat Pensionarii sibieni solicită anularea scăderii pensiilor cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 25%, precum şi respectarea prevederilor legale privind calculul punctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie. De menţionat că protestul celor aproximativ 40 de reprezentanţi ai Asociaţiei Forumul Solidarităţii Sociale a Pensionarilor Sibiu nu a fost autorizat. Pentru dezamorsarea situaţiei, prefectul Trihenea a acceptat solicitarea de a primi la discuţii o delegaţie de cinci persoane din partea protestatarilor. Constantin Trihenea a asigurat că doleanţele pensionarilor sibieni vor fi trimise de către prefectură ministerelor de Finanţe, Muncii, Administraţiei şi Internelor, Secretariatului General al Guvernului, precum şi Uniunii Naţionale a Pensionarilor. Taguri: pensionari, scadere, pensii, protest, prefectura, Sursa: Sibiu.net Aboneaza-te la ultimele stiri prin e-mail. Stiri asemanatoare: • Seminar despre executare silita • Olipmiada Nationala a Studentilor Economisti • Restituirile de TVA aferente lunii aprilie • Restituirea diferentei de taxa auto • 180 de gradinite vor fi construite in mediul rural si urban Comentarii
Nu exista nici un comentariu la aceasta stire !
Adauga un comentariu
|
Listeaza afacerea ta in directorul de afaceri